Parlamentul din Ghana a rămas pe întuneric, chiar în timpul discursului despre starea națiunii susținut de președintele țării, Nana Akufo-Addo, în fața aleșilor, din cauza acumulării de restanțe la plata facturilor la curent electric în valoare totală de aproape 2 milioane de dolari.
Rețeaua Europeană a Operatorilor de Sisteme de Transport al Electricității (European Network of Transmission System Operators for Electricity - ENTSO-E) transmite că, în intervalul orar în care a survenit o masivă avarie ce a afectat alimentarea cu curent electric a nord-vestului României, o întreagă porțiune de sud-est a rețelei sincrone a Europei s-a deconectat și a funcționat separat de restul rețelei continentale.
La nivelul județelor Argeș, Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Teleorman și Vâlcea, 140 de echipe operative ale Distribuție Oltenia, operatorul concesionar al rețelei de distribuție de electricitate din regiune, și ale prestatorilor externi ai acestuia, se află în teren în vederea remedierii tuturor deficiențelor în alimentarea cu energie electrică generate de ninsorile abundente, cu depuneri mari de zăpadă și însoțite de viscol, transmite compania controlată de grupul ceh CEZ.
Sistemul energetic românesc a fost aproape de blackout de 2 ori anul acesta, din cauza lipsei de investiții în centrale, a declarat Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom responsabil cu vânzarea și tradingul de gaze și electricitate.
Durata medie agregată la nivel național a întreruperilor de alimentare în rețelele de distribuție, planificate și neplanificate, a fost de 407 minute anul trecut, în scădere cu peste 14% față de 2017, potrivit datelor raportate de operatorii de distribuție Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).
O pană de curent de proporții a afectat sâmbătă seara o parte din vestul Manhattanului, lăsând în întuneric multe stații de metrou, dar și panourile publicitare luminoase din cartierul Times Square, transmit AFP și dpa, preluate de Agerpres.
La nivelul E-Distribuție Muntenia, sâmbătă, începând cu ora 10:00, a fost declarată stare de urgență, conform procedurilor interne. 25 echipe de intervenții ale E-Distribuție Muntenia și contractorilor societății sunt în teren și lucrează pentru restabilirea în cel mai scurt timp posibil a alimentării cu energie electrică în zeci de localități din Ilfov și Giurgiu, unde liniile electrice au fost afactate de vântul și poleiul din ultimele zile. De asemenea, 66 echipe de intervenție ale E-Distribuție Dobrogea și contractorilor societății se aflau pe teren la ora 12:00.
Peste 15.000 de familii din 30 de localități din județe ale Moldovei sunt fără curent electric, sâmbătă dimineață, din cauza avariilor provocate de vântul puternic în rețeaua de distribuție a energiei electrice. În multe situații, există cabluri rupte, echipele E.ON intervenind pentru remedierea defecțiunilor.
Electrica Distribuție Muntenia Nord, monopolul regional de distribuție a energiei electrice care asigură alimentarea a circa 1,2 milioane de locuri de consum din județele Prahova, Buzău, Brăila, Târgoviște, Galați și Vrancea, vrea să-și cumpere un sistem de management integrat al penelor de curent.